Black Panther o include în distribuţie pe Angela Bassett - Stiri 2017 din cinematografie!
Conectare · Înregistrare
Black Panther o include în distribuţie pe Angela Bassett

Angela Bassett – nominalizată la premiile Emmy pentru rolul American Horror Story – a fost distribuită în următoarele aventuri de sine stătătoare ale unui supererou Marvel pe marele ecran. În Black Panther, scrie Deadline.com, actriţa din Malcom X şi biopicul despre Tina Turner, What’s Love Got to Do With It o va interpreta pe Ramonda, regina Wakandei şi mama lui T’Challa, alias Black Panther (Chadwick Boseman).

În benzile desenate, Ramonda a fost prezentată ca mama vitregă a viitorului supererou, a cărui mamă naturală a murit la naştere. După moartea regelui Wakandei, T’Chaka, Ramonda a dispărut, crezându-se că a fugit cu un alt bărbat. S-a aflat însă, mai apoi, că a fost răpită în timpul unui protest, de unul dintre instigatori, pe nume Anton Pretorius.

Lupita Nyong'o (Nakia), Michael B. Jordan (în rolul antagonistului Erik Killmonger), Danai Gurira (Okoye) şi Forest Whitaker (Zuri) completează distribuţia filmului. Regia îi aparţine lui Ryan Coogler, aclamat pentru Creed şi Fruitvale Station.

Despre oportunitatea de a sta la cârma lui Black Panther, acesta a declarat: „Sunt nemaipomenit de entuziasmat. Am crescut atras de tot ce înseamnă cultura pop şi îmi plac foarte mult benzile desenate, aşa că aceast producţie are pentru mine o valoare ceva mai personală decât celelalte proiecte anterioare. Mă simt norocos pentru că am iarăşi ocazia să lucrez la ceva de care sunt atât de pasionat.”.

Black Panther va avea premiera pe 15 februarie 2018.
Vizualizări: 85 | Tag-uri: Lupita Nyong'o, Forest Whitaker, Black Panther, Danai Gurira, Angela Bassett, Michael B. Jordan
Total comentarii : 0
Nume *:
Email *:
Cod *:

Categorii filme
Facebook