Fenomenul Pokemon ajunge şi pe marele ecran - Stiri din cinematografie!
Conectare · Înregistrare
Fenomenul Pokemon ajunge şi pe marele ecran

Lansarea din această lună a jocului pentru telefonul mobil Pokemon Go – ce dezvoltă acum o bază de fani şi în România – a devenit foarte rapid un subiect fierbinte datorită interactivităţii sale, ce a captivat mii de oameni din lumea întreagă. Aplicaţia necesită deplasarea reală în spaţiu pentru localizarea şi lupta cu inamicii din joc, fapt ce a dus deja la accidente şi situaţii conflictuale, căci multe dintre locaţiile indicate încalcă proprietăţi private sau zone periculoase. Cu toate acestea, tot mai mulţi oameni sunt atraşi de incitanta aventură ce îmbină realitatea cu ficţiunea într-un device la purtător, fapt ce reprezintă un adevărat magnet şi pentru industria divertismentului.

Studioul Legendary Pictures (achiziţionat recent de conglomeratul media chinez Wanda) şi-a adjudecat drepturile de producţie pentru un film Pokemon, scrie Variety.com. Acesta va fi realizat în parteneriat cu cei de la Pokemon Company şi va fi o peliculă live action – prima dintr-o franciză – ce se va numi Detective Pikachu (un personaj emblematic pentru universul Pokemon). Realizatorii nu au dezvăluit însă detalii legate de proiect. Singura menţiune a fost aceea că se doreşte ca filmările să înceapă cât mai rapid, în prima parte a lui 2017.Franciza media Pokemon a luat naştere în 1995, când Satoshi Tajiri a imaginat jocul pentru consolă în care creaturi fictive, numite pokemoni, prinse şi antrenate de jucători, intrau în luptă. Jocurile video, cărţile de joc, serialele de animaţie, benzile desenate şi jucările Pokemon au luat apoi cu asalt întreaga planetă, dezvoltând a doua cea mai de succes franciză bazată pe un joc video din lume, după Mario.

Vizualizări: 103 | Tag-uri: pokemon go, film pokemon
Total comentarii : 0
Nume *:
Email *:
Cod *:

Categorii filme
Facebook
Publicitate