Șapte fenomene anticipate de South Park - Stiri din cinematografie!
Conectare · Înregistrare
Șapte fenomene anticipate de South Park


Pe 20 septembrie, la ora 20.00, Comedy Central va difuza în premieră și exclusiv în România primul episod din al douăzecilea sezon al serialului de animație South Park, câștigător al premiilor Emmy și Peabody. Până la vizionarea acestuia, iată o serie de fenomene văzute de fanii serialului întâi pe micul ecran și apoi în viața de zi cu zi.

1. Chinpokomon este strămoșul lui Pokemon Go

Fanii serialului South Park i-au rugat pe Trey Parker şi Matt Stone, creatorii show-ului TV, să facă un episod despre jocul Pokemon Go, însă răspunsul celor doi a venit prompt: l-au făcut în urmă cu 17 ani. Episodul la care se referă cei doi se numește “Chinpokomon”, fiind al treilea din al treilea sezon și a fost difuzat în anul 1999. Parker le-a reamintit fanilor că, în acel episode, trei copii cumpără niște păpuși cu chip-uri în ele, capabile să identifice locul în care se află stăpânii lor. Informația e trimisă înapoi în Japonia și urmează să ajute poporul nipon să controleze America și să bombardeze Pearl Harbor.

2. Epidemia de Ebola

Episodul difuzat pe 1 octombrie 2014 a anticipat epidemia de Ebola care a izbucnic la Dallas, statul Texas, exact în aceeași săptămână. Panica generată de virus se extinde la nivel național în episodul respectiv, iar presa de scandal din SUA a speculat atunci că nu poate fi doar o coincidență, ci mai degrabă ar fi fost un fost un mesaj de prevenire al societății secrete Illuminati.

3. Ascensiunea și decăderea lui Miley Cyrus

Episodul “Britney's New Look”, al doilea din sezonul 12, difuzat în 2008, a avut drept subiect traiectoria descendentă a carierei celebrei artiste pop, lucru care în serialul South Park coincidea cu o recoltă bună de porumb la nivel național. Însă tot în acel episod un prezentator de știri anunță că noua stea se numește Miley Cyrus, are numai 15 ani și tocmai a început o decădere de proporții epice, decădere care în realitate a început în anul 2013.

4. Nebunia lui Mel Gibson

Episodul “Patimile Evreului”, al treilea din sezonul opt, a fost difuzat de Comedy Central în 2004. Scris și regizat de Trey Parker, episodul este o critică satirică a discursului mass-media în jurul filmului lui Mel Gibson din 2004, “Patimile lui Hristos”. Protagoniștii Stan și Kenny ajung acasă la Gibson pentru a-i cere acestuia banii înapoi pe biletul la film. După o urmărire ca-n filme, evident, împănată cu câteva referințe din Braveheart și Mad Max 2, Stan și Kenny îi fură 18 milioane de dolari lui Gibson din portofel și se întorc acasă cu autobuzul. Episodul anticipează și ieșirile nervoase ale lui Gibson din următorii ani, catalogate de mulți ca fiind antisemite.

5. Drapelul rasist

În sezonul patru, locuitorii din South Park dezbat schimbarea drapelului lor pe motive că acesta ar fi rasist. Abia anul trecut, Statele Unite ale Americii au interzis steagul Confederației, denumit “Crucea Sudului”, simbol al rasismului și segregaționismului din partea de sud a țării. Totodată, Uncle Jimbo, protagonist al serialului, susține că și denumirea echipei de baseball Cleveland Indians ar trebui schimbată tot pentru că e rasistă. De curînd echipa de fotbal american Washington Redskins a devenit ținta protestelor în America, unde s-a cerut tot schimbarea numelui.

6. Decesul lui Osama Bin Laden

Osama Bin Laden, simbolul terorismului islamic, capturat și lichidat de trupele americane? Ei bine, da, nu era cine știe ce previziune, pentru că mai devreme sau mai târziu toată lumea se aștepta la asta, însă creatorii South Park au anticipat acest lucru în sezonul 14, într-un episod difuzat în pe 13 octombrie 2010, în care o trupă de comando îl împușcă în cap pe Osama. Opt luni mai târziu, o trupă Navy SEAL îl împușcă în cap pe Osama.

7. Au anticipat filmul Brokeback Mountain - O iubire secretă

Deși scenariul filmului Brokeback Mountain - O iubire secretă a fost scris în 1997, lungmetrajul a fost realizat abia în 2005. Într-un episod South Park apărut în 1998, protagoniștii vorbesc despre filmele independente, spunând că toate acestea sunt despre cowboys gay ce se hrănesc cu budincă. Adevărul este că, la începutul anilor '90, creatorii serialului frecventau festivalul de film Sundance, unde se vorbea frecvent despre o astfel de turnură în cinema, potrivit lui Matt Stone, care a explicat coincidența.
Vizualizări: 38 | Tag-uri: Brokeback Mountain, pokemon go, South Park
Total comentarii : 0
Nume *:
Email *:
Cod *:

Categorii filme
Facebook
Publicitate