Sebastian Papaiani a încetat din viață - Stiri din cinematografie!
Conectare · Înregistrare
Sebastian Papaiani a încetat din viață


Sebastian Papaiani a murit marți dimineață, la Spitalul Universitar de Urgență București, secția Neurologie, în urma unui accident vascular cerebral. Actorul avea 80 de ani.

„Vreau să trăiesc mai mult...!” cânta în trecut, de câteva zeci de ori pe zi, în deschiderea reclamei la Farmacia Inimii Catena şi e semnificativ faptul că fusese ales pentru tipul pacientului bătrân - tocmai el, care decenii de-a rândul a fost o imagine a tinereţii însăşi în filmul românesc (chiar şi după ce vârsta lui reală ajunsese pe palierul mediu, căci atât fizionomic, cât şi sufleteşte, era prin definiţie omul mereu tânăr - deşi anii au nins cu argint peste pletele lui Păcală cel de odinioară...).

Cea mai fragedă etapă a tinereţii irezistibilului Sebastian Papaiani a început în ziua de 25 august, 1936, la Piteşti, ca fiu al lui Alecu Papaiani - pe numele său iniţial, Papayannis proprietar al unei curţi cu locuinţe ieftine, de câte două cămăruţe, în care stăteau cu chirie mici meseriaşi (coşari, lustragii, geambaşi etc.), undeva la periferia oraşului. Prin localitate venea adesea circul, în turneu, iar micii piteşteni se buluceau la spectacole - pentru ca între aceste ocazii să invadeze sala de cinema, unde Bică s-a amorezat de eroii cărora le dădeau viaţă pe ecran John Wayne şi Johnny Weissmuller. De-aici a pornit pasiunea lui pentru artele spectacolului, începând să joace în trupa de amatori, la 17 ani (după ce se angajase contabil la o farmacie), având-o ca îndrumătoare pe fosta Miss România 1936, Crina Cojocaru - de la care a şi învăţat să nu se descurajeze în faţa opreliştilor, pentru a se dedica problematicei cariere de actor.

În 1960, a absolvit I.A.T.C. „Ion Luca Caragiale", pentru ca peste numai trei ani să debuteze pe marele ecran, în rolul şmecheraşului cu fond bun (care, ca atare, sfârşeşte prin a se da pe brazdă) Făniţă, din „Un surâs în plină vară", alături de Florina Luican (o mare frumuseţe a acelor vremuri, care promitea o carieră ilustră, din păcate nerealizată...). Începând de-atunci, a rămas virtualmente nedezlipit de Geo Saizescu, care n-avea să piardă nici un prilej de a-l declara actorul său favorit de comedie. Totuşi, Papas (cum îi mai spuneau prietenii), s-a afirmat cu acelaşi aplomb atât în rolurile comice cât şi în cele dramatice, jucând în paralel, chiar şi de mai multe ori pe an, în filme ca „Partea ta de vină” (1963, Mircea Mureşan), „Dragoste la zero grade” (1964, Geo Saizescu), „La porţile pământului” (1965, Geo Saizescu), „Gaudeamus Igitur” (1965, Gheorghe Vitanidis)... în fine, sunt atât de multe, încât putem sări direct la şoferul Papa, din „Balul de sâmbătă seara” (1968), considerat de mulţi cel mai reuşit film al lui Geo Saizescu, alături de Mariella Petrescu şi Ana Szeles. Anii 1971-73 i-au adus încă un rol memorabil, acela al simpaticului Plutonier Căpşună din cele trei „B.D...”-uri ale lui Mircea Drăgan, concomitent cu destinul tragic al lui Oarcă, informatorul şugubăţ din „Cu mâinile curate” (1972, Sergiu Nicolaescu), revenit sub forma unui „frate” al celui ucis, în „Ultimul cartuş” (1973, Sergiu Nicolaescu). Şi tot în acea vreme, Geo Saizescu i l-a dăruit pe spumosul escroc Alecu din „Astă seară dansăm în familie” (1972 - un tandem plin de savoare cu Dem Rădulescu), urmat doi ani mai târziu de celebrul „Păcală” şi de nu mai puţin cunoscutul Ionuţ Jder din „Fraţii Jderi” (1974) şi „Ştefan cel Mare - Vaslui 1475” (1975, Mircea Drăgan). Nicolaescu l-a mai făcut macaragiu, în „Zile fierbinţi” (1975), Francisc Munteanu l-a identificat cu vagabondul Lampă în „Roşcovanul” (1976), după care destinul i-a surâs din nou cu două personaje de mare popularitate, şi foarte asemănătoare ca destin: îndrăgitul puşcaş Ieremia, al lui Radu Tudoran, din serialul de televiziune „Toate pânzele sus!” (1977, Mircea Mureşan), şi nu mai puţin celebrul Peneş Curcanul, din serialul "Războiul Independenţei" (1977, Gheorghe Vitanidis, Doru Năstase, Sergiu Nicolaescu) - deşi, în chip surprinzător, pentru varianta de cinema a filmului (un fel de „remake simultan”), Sergiu l-a preferat pe George Mihăiţă în rolul lui Peneş. În acelaşi timp, Bică îi dădea viaţă lui Pompei, din dipticul (iniţial) al toamnei şi iernii „...bobocilor” (1975, 1977 - Mircea Moldovan).

Şi au mai urmat roluri şi alte roluri, chiar şi câte patru-cinci pe an. În „Am o idee!", de Al. G. Croitoru, îl juca pe fotbalistul Ţipurnea. Şi tot atunci, Bică a mai beneficiat de un rol complex, scutit de schematismele care i se impuneau mereu de alţii, ca tată şi soţ adulterin în dramedia „Alo, aterizează străbunica!” (1981, Nicolae Corjos).

A urmat apoi „Secretul lui Bachus” (1984, Geo Saizescu): spre finalul unei nopţi de filmare istovitoare la Snagov (celebra petrecere de logodnă din final), pe un frig prematur de septembrie târziu, Bică avea nervii atât de întinşi încât, când a trebuit să danseze pe mese cu Jean Constantin, a luat efectiv în şuturi toate farfuriile şi paharele. Figuranţii s-au bulucit care-ncotro, în panică - iar secvenţa a ieşit incomparabil mai spectaculoasă şi mai „adevărată” decât sperase oricine.

Au urmat „Liceenii” (1986, Nicolae Corjos), „Nişte băieţi grozavi” (1987, Cornel Diaconu), unde-l juca pe Dode, setimentalul mecanizator (citeşte: tractorist) tomnatic care-şi deapănă duioasa poveste de dragoste cu Mica (Magda Catone). Au mai urmat vreo nouă roluri, prin seriale TV comerciale şi filme mărginaşe (ca să mă exprim cu menajamente - căci printre ele se numără şi trista revenire din „Păcală se întoarce”: 2006, Geo Saizescu). Ceaţa părea să se fi lăsat peste ochii cineaştilor români, care nu intuiau că Sebastian Papaiani mai avea resurse pentru a construi şi personaje vârstnice pline de substanţă şi haz.
Vizualizări: 16 | Tag-uri: Ultimul Cartuş, Astă Seară Dansăm În Familie, Pacala, Johnny Weissmuller, Cu mâinile curate, John Wayne, stela popescu, Sebastian Papaiani
Total comentarii : 0
Nume *:
Email *:
Cod *:

Categorii filme
Facebook
Publicitate