King Arthur: Legend of the sword (2017)

Mordred, un vrăjitor cu pumni de fier, împreună cu armata lui, pornesc un asediu asupra Camelotului în încercarea de-a pune în practică dominaţia magilor asupra omenirii. Uther Pendragon, regele Britonilor, se infiltrează în bârlogul lui Mordred şi îl decapitează, distrugându-i forţa magică şi salvând Camelotul. Mai târziu în acea seară, fratele malefic al lui Uther, Vortigern, care doreşte să preia tronul, pune la cale o lovitură de stat şi îşi sacrifică soţia vrăjitoarelor mării pentru a invoca un cavaler demonic ce-i ucide soţia lui Uther şi îl învinge pe el în luptă.

Singurul supravieţuitor al acestui masacru este fiul lui Uther care este trimis pe apă cu o barcă şi ajunge în Londinium unde este găsit şi crescut de nişte prostituate ce îl numesc Arthur. Ajuns la maturitate, Arthur a devenit un luptător foarte talentat şi hoinăreşte pe străzi cu prietenii săi Tristan şi Backlack. cei trei se confruntă apoi cu un grup de Vikingi condus de Kjartan deoarece s-au purtat urât cu una dintre prostituate, obligându-i pe aceştia să-i plătească fetei o sumă mare de bani.

După aceea, bordelul este vizitat de Blacklgs, oamenii lui Vortigern, iar Arthur află că Vikingii erau oaspeţii regelui şi, atacându-i, fapta lui constituie o crimă împotriva regelui însuşi. Arthur încearcă să scape din oraş, dar este prins şi pus pe o barcă împreună cu sute de alţi bărbaţi. El află despre o sabie magică misterioasă care a apărut în apropierea castelului şi toţi bărbaţii de vârsta lui Arthur sunt obligaţi să încerce s-o scoată dintr-o stâncă, însă nimeni nu a reuşit. Când încearcă şi Arthur, el reuşeşte s-o scoată, dar leşină din cauza puterii coplesitoare pe care o deţine sabia. Atunci el află despre adevărata sa menire.

King Arthur: Legend of the sword (2017) online subtitrat in Limba Romana. Server 1.


King Arthur: Legend of the sword (2017) online subtitrat in Limba Romana. Server 2.

Categorie: Filme de actiune | Adăugat de: cosminsandu346 (27-06-2017)
Vizualizări: 558 | Tag-uri: King Arthur (2017) online subtitrat, Astrid Bergès-Frisbey, filme aventura, Jude Law, Filme online 2017, filme actiune, Charlie Hunnam | Rating: 3.0/1
Total comentarii : 0
Nume *:
Email *:
Cod *:


Powered by uCoz © 2017